Pungute cu vise

Cum am pus piciorul în casa asta, am simţit că trebuie sa fii omorâtă. La început, credeam că o să se calmeze de la sine situaţia şi că nu voi fi tentat să dau curs acestor gânduri răzleţe, dar când te-am văzut mi-am spus în sinea mea că acesta este cel mai corect şi cumpătat lucru pe care l-aş putea face cu mâinile mele nepricepute. Pentru că sunt un om neîndemânatic, după cum probabil ai observat şi tu în repetate rânduri. Am două mâini stângi şi două picioare stângi, cum s-ar spune în popor. Mai sunt şi timid pe deasupra, dar asta nu are relevanţă în contextul morţii tale. Îţi spuneam doar aşa… ca să ştii.

Cum am ajuns eu la concluzia că trebuie să te omor? Păi… e simplu. Fiecare om are un negru mic în creier. Bine, nu chiar TOŢI oamenii… de exemplu, călugării shaolin pun pariu că nu au nici un negru mic, pentru că ştiu mai bine decât oricine ce înseamnă armonia. La polul opus sunt oamenii ăia cu “halatul, domnule! cât e halatul?!?!? preţul ţ e prea scump!!!”, care au prea mulţi negri mici. Dar, în general…

O clipă, tocmai s-a materializat o lacrimă pe obraz şi trebuie să mi-o smulg cu piele şi carne cu tot.

Aşa. Cum spuneam, în general, fiecare om are negrul lui mic. Acesta constă în fapt într-o mare pată goală pe creier corespunzătoare unei anumite bucăţi din gândirea lui conectată cu diferite amintiri şi poate reminescenţe ale unor vremuri sau întâmplări care l-au marcat pe subiectul nostru de-a lungul timpului.

Pauză mică. Trebuie să-mi frec ochii că e 4 dimineaţa şi parcă începe să mi se facă somn.

Mă gândeam zilele trecute în câte feluri poţi folosi un bec. Un bec normal, rotund, fără nimic special, care să lumineze dacă-l înşurubezi, dar să poată face şi altceva. Îmi testez una din idei cu tine. Gura mare… Îţi introduc becul cu multă grijă în cavitatea-ţi, iar apoi îţi apăs puternic pe obraji. Nu trebuie să-mi mulţumeşti. Mai bine ai grijă la furculiţa aia care îşi face loc printre moleculele de aer pe care-ţi doreşti să le inspiri şi se îndreaptă nu foarte repede, dar cu ţintă către vena cava superioară. Sânge, sânge, sânge… Nu am mai văzut de mult atât. În cantităţi atât de mari. Iau şi eu un pic într-o punguţă de plastic cu fermoar. O să-l ţin în frigider, coagulat şi, când îngheaţă suficient de mult îl sfărâm cu spărgătorul de viaţă… pardon, gheaţă… şi mi-l torn în bere, că tot nu-mi place gustul ei. Mai învârt un pic furculiţa în loc. Cred că o să trag serios de ea până se rupe una din coaste. Hopa. Ia uite surpriză! Se văd plămânii! Ăştia merg stricaţi cu mâna că doar sunt golaşi pe dinăuntru. Şi, pentru că te iubesc atât de mult, îţi suflu în ei puternic ca să te mai ţin un pic în viaţă. Ia să vedem ce mai găsim pe aici… piele, iară piele… nişteeee muşchi… nimic interesant… mai dăm nişte bucăţi din tine la o parte (poţi să dai şi tu o mână de ajutor dacă vrei)… Aha! Aici te ascundeai, inimă! Şi bate, şi bate, şi bate… Parc-am fi într-un film prost în care se aşteaptă deznodământul. Hei, e filmul NOSTRU prost! Plăcerea pe care o resimt atunci când îţi ating inima întrece imaginea pe care ne-o făuream amândoi în momentele noastre cele mai frumoase. Vrei să pui mâna? Vezi…? Este a ta! Este a noastră! Alo, ne-am calmat?! Nu-s nebun! Tu dintre toţi ar trebui să ştii cel mai bine asta! Stai o secundă… Da, uite cuţitul. Facem o găurică mică în inimoară. Mică, mică.

BEAU CU PAIUL DIN INIMA TA. 

Din seria ”Cu ce ne mai chinuie ăsta?” vă prezentăm una nouă de la JE care nu are ce face la ora 3:08 noaptea decât să scrie aicea. Dacă mă întorc înapoi în pat, n-am rezolvat nimic pentru că tot nu pot să dorm. Dacă scriu ceva aici, tot n-am rezolvat nimic pentru că mă întorc înapoi în pat și mă uit la cât negru e în fața mea. Întrebarea e de ce mai scriu aici atunci. Pentru satisfacțiile morale desigur. Mă trezesc dimineața și recitesc, ori mândru, ori scârbit. Vă țin la curent cu starea de spirit mâine la prima oră, deși nu cred că mai contează, pentru că mâine oricum mă voi simți altfel.

Interludiu: Ce post idiot.

Fane, e un buton sus, o săgeată, apas-acolo dacă nu-ți convine. Eu dac-aș da peste așa ceva, l-aș folosi cu-ncredere.

Hai să fim cu toții la fel!!! De ce să ne particularizăm propriile persoane prin ceea ce gândim sau prin ceea ce îmbrăcăm??? Cine ar face așa ceva? Doar fraierii. De ce să nu avem cu toții un comportament-tip, o îmbrăcăminte-tip, o gândire-tip? Hai că nu e greu… Trei sferturi din populație o face deja, suntem pe drumul cel bun!

Ghid practic pentru cei ce își doresc să fie ”speciali”:

1. Îmbrăcăminte și look:

L-ai văzut pe solistul preferat ieri la televizor. Arăta bestial. Ți-a plăcut de când l-ai zărit și ai simțit că așa trebuie să fii și tu. Prietenii tăi l-au văzut și ei și cu siguranță o să aprecieze atunci când te vei înfățișa în fața lor cu noul look. Nu încerca să adaugi vreo notă personală întregului ansamblu, nu vei face decât să-l ruinezi. Pentru băieți, funcționează fără îndoială la capitolul ”întors capete pe stradă” pantalonii lungi, cu turul la genunchi, aranjați în așa fel pe adidași încât să se poată călca pe ei la fiecare pas, dar lui să nu îi pese. Apropo de adidași, aceștia trebuie să aibă neapărat șiretul desfăcut și să fie cât mai lați, astfel încât să încapă fără probleme în ei și două picioare. Pentru că băiatului ăsta îi place să se dea pe skeit. Bluza trebuie să fie neapărat de la Ecko sau altă firmă d-asta care e pe val. De preferat hanoracele. Eventual și gluga pusă. Accesorii opționale: căști în urechi, iPod în buzunar, poate ochelari de soare, barbă de 2 săptămâni pentru un aspect neglijent la modă, mănuși pentru cei care nu se dau cu skeit, ci cu bicicletă. Pentru fete, avem nevoie de blugi albaștri-închis, poate și mai aprinși, depinde de gust, bluză cu o scriere haioasă pe ea, neapărat mulată, ca să stârnească sentimente aprige și să răvășească hormoni în rasa opusă. Opționale: fustă foarte scurtă, cuplată cu un dres negru sau cu găurele mici, bluză cu decolteu în care încap cu generozitate trei somalezi, bluză fără spate, bluză cu dungi. De preferat este tunsoarea ”ot-cotor” cu părul drept, câțiva țepi în creștet, și o parte căzând pe lângă față, punând în evidență zâmbetul acela care bagă bărbații în banca de spermă. Accesorii: lanțul de la buzunarul drept până la nasturele pantalonilor, bucăți rupte de blugi, șuvițe roșcate la brunete, poate păr blond-43, poșetuță roz mititică și discretă sau una mai mare peste umăr.

2. Atitudine:

Nu poți fii cu adevărat special dacă nu ai o atitudine potrivită. Fetele trebuie să aibă mersul lor caracteristic, de fotomodel, să meargă pe o linie imaginară, chiar și când coboară pe scările rulante de la metrou, să stea cât mai țanțoșe și să aibă zâmbetul șugubăț în colțul gurii. La polul opus sunt fetele în blugi, care merg un pic cocoșate, în grupuri de două sau mai multe, ținându-se de mână nevinovate ca să facă băieții să se întrebe ”oare alea două sunt…?” și chicotind și râzând într-un mod atât de discret încât să fie sigure că le aud cei din jur. Ochi albaștri la duzină dacă se poate. Dacă nu, îi injectăm. Băieții trebuie să aibă o expresie facială de scârbă constantă asupra societății din care fac parte și ai cărei reprezentanți de seamă sunt, ei nedându-și sigur seama de asta. Privirea trebuie să spună în mod constant că ”i se rupe” și că dacă ar putea ar scoate acum, ÎN MOMENTUL ĂSTA, p**a să se pișe pe tine și pe toți cei pe care-i reprezinți tu, băi capitalistule. Anarhie – 1 leu bucata. Dacă umblă în grupuri, trebuie să fie cât mai zgomotoși și să facă lucruri ”panc-roc”. Totul ține de atitudine. Dacă sunt cu prietena, lucrurile nu se schimbă prea mult, doar că la despărțire, trebuie să o sărute prelung, ca să fie sigur că este văzut de toți cei din jur, apoi să se prefacă (virgulă) că pleacă, și după câțiva pași să se întoarcă, să alerge spre ea și să o sărute din nou (scenă reală, am fost martor). Ea se va topi instantaneu desigur. Procedeul se poate repeta de câte ori se dorește.

3. Concepții:

Nu mă laud cu felul în care gândesc, nu mă consider nici prea deștept, nici prea idiot. Dar totuși… ăștia parcă-s prea de tot nene! Spirituali și amuzanți, fiecare grup are măscăriciul lui, de care râd toți necondiționat și de care fac toți mișto. Se duc în turme la festivaluri gen Peninsula sau Stufstock, pentru că le place ”să fugă” de ai lor. Le place Trainspotting și l-a văzut fiecare de câte 10 ori. Nu învață prea bine la școală, doar cât să le fie OK. Merg în B-52, Club A sau Fire să mai prindă câte-un concert al vreunei trupe hardcore, care mai bagă la un moment dat una d-aia tristă de se refugiază fetele în brațele iubiților și plâng de li se-nroșesc sfârcurile. Hai băieți, nu ratați șansa, ce dracului!

 4. Locuri de baștină:

Printre locurile preferate sunt: KFC Romană, MC Unirea, în față la TNB și desigur, cum am putea să uităm de nelipsitul ”în față la MC de la Universitate”, unde debitul este atât de mare încât ai senzația că s-a dat drumul la robinetul de prostie.

Cum să fii particularizat când poți fii cu atâta ușurință diversificat??? Ce mai aștepți?

“Întotdeauna” e un cuvânt lung, e numai bun de Spânzurătoarea: greşeşti o literă şi ţi se taie o mână, mai greşeşti una şi ţi se taie un picior, apoi dispari cu totul din grafic. Până acum jocul i-a înghiţit pe toţi. Mă întreb unde or fi ascunse mormanele de membre amputate, şi cum de nu le-a găsit nimeni. Mirosul de hoit trebuie să se fi impregnat peste tot: în haine, în iarbă, în borcanele cu dulceaţă ale bunicii . Poate că de sus chiar suntem nişte împuţiţi.  

Întotdeauna mi-a plăcut acest cuvânt. Iubi, tu ce simţi când auzi “întotdeauna”? Nu-ţi vine s-o iei la fugă? Întotdeauna oamenii fug de lucruri mai mari decât ei. Le e frică să nu fie striviţi- carnea e moale şi se zbate ca aerul în balon, dar pielea crapă mai uşor decât cauciucul. 

“Întotdeauna” ar trebui scos din dicţionar, pentru că nu poate fi explicat. Ar trebui editat un Dicţionar Explicativ al Cuvântului Întotdeauna, un maldăr interminabil de foi albe.

 Prefer să spun “te voi iubi mereu”.. “mereu” e mai scurt, şi dacă i-ai găsit vocalele ai şanse mari să duci jocul până la sfârşit. Pentru că.. am uitat să menţionez: un sfârşit există oricum, chiar dacă pierzi sau câştigi.

Ăsta-i unul fără un subiect anume (de parcă celelalte erau mai clare…).

Epu se plimbă pe câmp. Îi place să urmărească păsărelele care coboară în picaj ca să prindă râme din zbor. Se bucură pentru ele, dar și pentru râme, care au o viață de invidiat. Lui Epu îi place să alerge cât mai departe de vizuină, dar e nervos pentru că i-au legat „ăia” cu o sârmă piciorul stânga spate și acum parcă ar avea frână pe toate roțile. Epu reușește să se mai dezlege din când în când, dar Păpă trage de el mai mai să-i rupă piciorul legat. Că Păpă vrea tot câmpul pentru ea, dar Epu e cam leneș.

Introducere: Au băgat ăştia luminiţe la fântânile de la Unirea.

Cuprins: Bă băieţi, să ne facem înţeleşi. Nu ne place să ne scăldăm nici în mlaştină (poate unora…), nici în sânge (deşi ar fi o experienţă de neuitat), nici în elefanţi (!?). Deci nu ne place sacâzul vostru, da?! Pentru mlaştini mă gândeam că o călătorie prin Deltă ar fi o soluţie. Nu e chiar tot aia, dar merge… Cu sângele e simplu, ne sunăm prietenele pe la sfârşitul lunii, iar elefanţi se găsesc pe toate drumurile. Că noi v-am făcut pe voi, pielarilor. Din noi vă luaţi voi nurca şi sticluţa. Dacă vrem putem să alergăm găini prin orăşelul copiilor şi voi nici nu vă daţi seama. Da’ oricum nu stau găinile după noi să le alergăm. Că dup-aia le târâm prin cereale şi le băgăm cu mâna în gură când stăm la masă în Mall ca să socializăm.

Din ciclul de activităţi preferate românului sâmbata după-amiaza se prezintă într-o poziţie fruntaşă mersul în parc, urmat îndeaproape desigur de către mersul la Mall (cu găinile aferente). Musai să se petreacă această activitate cu tovarăşii. Se aşează câte zece pe o bancă, scot vreo 3 telefoanele din buzunar şi răsună verzişori, poate chiar şi inamici din difuzoare. Mai face câte unul un spirit, încep să râdă toţi şi prietena îi sare de gât fericită că ubitul este aşa de amuza(n)t. Nu lipsesc pozele “iola”, că evident unul are aparatul cu 4 megapixeli (adică cum adică? ăştia-s de fapt nişte pixeli mai mari? da’ ce-s pixelii?) şi zoom “mare” la el. Mai trec pe lângă un moş şi fac o glumă pe seama lui şi râd până şi peste 2 luni de cum i-au zis-o ei cadavrului. E adevărat că unii senili chiar o merită, dar asta-i altă mâncare de peşte. Bă ăsta-i un vis urât, clar.

Încheiere: Mamă ce-a căzut bab-aia! (de la tata citire)

Iubitule, vezi că-ţi ies melci pe gură!

Şi ochii-ţi sclipesc ca două acadele linse

Şi-n crengile tale spre mine întinse

Va creşte un cuib.

mamaia undă şi tataia undă împing fotonii-n cărucioare; îi agaţă de subsuoară şi-i aruncă-n ochi la melci.

melcii codobelcii, care se sărutau cu picioarele din lipsă de limbă, se coc şi cad din castan… 

…direct în salata unui dublu cheeseburger.

Morala:

1. Eşti melc cu mine, sunt melc cu tine

2. Nu vă pupaţi în copaci.

3. Junk food-ul îţi poate salva viaţa

Mie nu. Cand vad matele alea pe acolo am senzatia ca ma ataca fiinte viermanoase din spatiul extraterestru! Dar de exemplu, daca as cunoaste pe cineva de care sa ma indragostesc incurabil si acelei persoane i-ar placea ciorba de burta, nu cred ca as avea probleme in a o accepta. Daca ei ii place, treaba ei. Tot ceea ce vreau sa spun este ca pot sa traiesc foarte bine si fara ciorba de burta. La fel de bine cum pot trai si fara un blog. Dar pungile exista pentru ca doi oameni au o pasiune pentru absurd.

Casc si am o tema de facut.

Epu over and out