Îmi pun părul pubian pe bigudiuri.
Cânt din fluierul piciorului.
Îmi pun lentile de contact la ochiul minții.
Îmi scriu viitorul în fiecare clipă trecută.
Îmi dau singur note mici la gândire.
Îmi place să mănânc ciocolată albă. Și neagră, nu te flata.
Îmi pune oricine orice întrebare și eu o ocolesc, dar nu o uit.
De ce să mă fac eu grădinar?! Că nu-mi place meseria asta… Testele astea de personalitate sunt aiurea.
Sunt eczema de care ți-a spus mami să te ferești. Sau cel puțin aș vrea să fiu.
Hopa vine iarna. Cu bucăți de ninge și puțină ploaie.
Se crapă ceasul în două și eu îl felicit pentru prestația lui de pân-acum. Cred că mă voi apuca să îl stresez. O fac așa încât să nu-și dea seama. Eu stau într-un cocon, nu singur oricum. Și altfel toate trec pe lângă mine (sau… noi). Și noi (sau… eu) ne facem că ne pasă. Și stăm așa-n expectativă și vrem să nu se termine. Dar noi băgăm cuvinte inutile și ne-nțelegem mai mult pe lat decât deloc. Și timpul, chiar și-așa accelerat, se întoare tot la noi și curge-ncet încet încet.
Mie-mi convine situația.
