Arhivă pentru august, 2007

Diferențe

Omul prin definiție este o ființă plină de defecte, iregularități și imperfecțiuni. Nu își poate încălca decât propriile legi, pentru că nu este îndeajuns de inteligent încât să le încalce pe ale altora. Și legile sale sunt necesare ( crede el ) pentru a păstra haosul general la un nivel îndeajuns de scăzut încât să se poate simți el bine. Aceasta pentru că omul este, de asemenea, o ființă egoistă. Câteodată are puterea de a părea interesat de altcineva decât persoana sa ( momente ce trebuie speculate la maxim și de care trebuie profitat, evident pentru binele celui care profită ), dar, în linii mari, se păstrează tendința generală de egoism. Nu trebuie să te sperie faptul că aveai impresia că mintea ta este imaculată. Ești din aceeași bucată de pământ ca noi ceilalți. Nu ești special și nu ești interesant. Poți să mori liniștit.

scrie un comentariu »

Pasiune intravenoasă prin perfuzii

Cum am pus piciorul în casa asta, am simţit că trebuie sa fii omorâtă. La început, credeam că o să se calmeze de la sine situaţia şi că nu voi fi tentat să dau curs acestor gânduri răzleţe, dar când te-am văzut mi-am spus în sinea mea că acesta este cel mai corect şi cumpătat lucru pe care l-aş putea face cu mâinile mele nepricepute. Pentru că sunt un om neîndemânatic, după cum probabil ai observat şi tu în repetate rânduri. Am două mâini stângi şi două picioare stângi, cum s-ar spune în popor. Mai sunt şi timid pe deasupra, dar asta nu are relevanţă în contextul morţii tale. Îţi spuneam doar aşa… ca să ştii.

Cum am ajuns eu la concluzia că trebuie să te omor? Păi… e simplu. Fiecare om are un negru mic în creier. Bine, nu chiar TOŢI oamenii… de exemplu, călugării shaolin pun pariu că nu au nici un negru mic, pentru că ştiu mai bine decât oricine ce înseamnă armonia. La polul opus sunt oamenii ăia cu “halatul, domnule! cât e halatul?!?!? preţul ţ e prea scump!!!”, care au prea mulţi negri mici. Dar, în general…

O clipă, tocmai s-a materializat o lacrimă pe obraz şi trebuie să mi-o smulg cu piele şi carne cu tot.

Aşa. Cum spuneam, în general, fiecare om are negrul lui mic. Acesta constă în fapt într-o mare pată goală pe creier corespunzătoare unei anumite bucăţi din gândirea lui conectată cu diferite amintiri şi poate reminescenţe ale unor vremuri sau întâmplări care l-au marcat pe subiectul nostru de-a lungul timpului.

Pauză mică. Trebuie să-mi frec ochii că e 4 dimineaţa şi parcă începe să mi se facă somn.

Mă gândeam zilele trecute în câte feluri poţi folosi un bec. Un bec normal, rotund, fără nimic special, care să lumineze dacă-l înşurubezi, dar să poată face şi altceva. Îmi testez una din idei cu tine. Gura mare… Îţi introduc becul cu multă grijă în cavitatea-ţi, iar apoi îţi apăs puternic pe obraji. Nu trebuie să-mi mulţumeşti. Mai bine ai grijă la furculiţa aia care îşi face loc printre moleculele de aer pe care-ţi doreşti să le inspiri şi se îndreaptă nu foarte repede, dar cu ţintă către vena cava superioară. Sânge, sânge, sânge… Nu am mai văzut de mult atât. În cantităţi atât de mari. Iau şi eu un pic într-o punguţă de plastic cu fermoar. O să-l ţin în frigider, coagulat şi, când îngheaţă suficient de mult îl sfărâm cu spărgătorul de viaţă… pardon, gheaţă… şi mi-l torn în bere, că tot nu-mi place gustul ei. Mai învârt un pic furculiţa în loc. Cred că o să trag serios de ea până se rupe una din coaste. Hopa. Ia uite surpriză! Se văd plămânii! Ăştia merg stricaţi cu mâna că doar sunt golaşi pe dinăuntru. Şi, pentru că te iubesc atât de mult, îţi suflu în ei puternic ca să te mai ţin un pic în viaţă. Ia să vedem ce mai găsim pe aici… piele, iară piele… nişteeee muşchi… nimic interesant… mai dăm nişte bucăţi din tine la o parte (poţi să dai şi tu o mână de ajutor dacă vrei)… Aha! Aici te ascundeai, inimă! Şi bate, şi bate, şi bate… Parc-am fi într-un film prost în care se aşteaptă deznodământul. Hei, e filmul NOSTRU prost! Plăcerea pe care o resimt atunci când îţi ating inima întrece imaginea pe care ne-o făuream amândoi în momentele noastre cele mai frumoase. Vrei să pui mâna? Vezi…? Este a ta! Este a noastră! Alo, ne-am calmat?! Nu-s nebun! Tu dintre toţi ar trebui să ştii cel mai bine asta! Stai o secundă… Da, uite cuţitul. Facem o găurică mică în inimoară. Mică, mică.

BEAU CU PAIUL DIN INIMA TA. 

scrie un comentariu »

Insomnia (or is it…?)

Din seria ”Cu ce ne mai chinuie ăsta?” vă prezentăm una nouă de la JE care nu are ce face la ora 3:08 noaptea decât să scrie aicea. Dacă mă întorc înapoi în pat, n-am rezolvat nimic pentru că tot nu pot să dorm. Dacă scriu ceva aici, tot n-am rezolvat nimic pentru că mă întorc înapoi în pat și mă uit la cât negru e în fața mea. Întrebarea e de ce mai scriu aici atunci. Pentru satisfacțiile morale desigur. Mă trezesc dimineața și recitesc, ori mândru, ori scârbit. Vă țin la curent cu starea de spirit mâine la prima oră, deși nu cred că mai contează, pentru că mâine oricum mă voi simți altfel.

Interludiu: Ce post idiot.

Fane, e un buton sus, o săgeată, apas-acolo dacă nu-ți convine. Eu dac-aș da peste așa ceva, l-aș folosi cu-ncredere.

Hai să fim cu toții la fel!!! De ce să ne particularizăm propriile persoane prin ceea ce gândim sau prin ceea ce îmbrăcăm??? Cine ar face așa ceva? Doar fraierii. De ce să nu avem cu toții un comportament-tip, o îmbrăcăminte-tip, o gândire-tip? Hai că nu e greu… Trei sferturi din populație o face deja, suntem pe drumul cel bun!

Ghid practic pentru cei ce își doresc să fie ”speciali”:

1. Îmbrăcăminte și look:

L-ai văzut pe solistul preferat ieri la televizor. Arăta bestial. Ți-a plăcut de când l-ai zărit și ai simțit că așa trebuie să fii și tu. Prietenii tăi l-au văzut și ei și cu siguranță o să aprecieze atunci când te vei înfățișa în fața lor cu noul look. Nu încerca să adaugi vreo notă personală întregului ansamblu, nu vei face decât să-l ruinezi. Pentru băieți, funcționează fără îndoială la capitolul ”întors capete pe stradă” pantalonii lungi, cu turul la genunchi, aranjați în așa fel pe adidași încât să se poată călca pe ei la fiecare pas, dar lui să nu îi pese. Apropo de adidași, aceștia trebuie să aibă neapărat șiretul desfăcut și să fie cât mai lați, astfel încât să încapă fără probleme în ei și două picioare. Pentru că băiatului ăsta îi place să se dea pe skeit. Bluza trebuie să fie neapărat de la Ecko sau altă firmă d-asta care e pe val. De preferat hanoracele. Eventual și gluga pusă. Accesorii opționale: căști în urechi, iPod în buzunar, poate ochelari de soare, barbă de 2 săptămâni pentru un aspect neglijent la modă, mănuși pentru cei care nu se dau cu skeit, ci cu bicicletă. Pentru fete, avem nevoie de blugi albaștri-închis, poate și mai aprinși, depinde de gust, bluză cu o scriere haioasă pe ea, neapărat mulată, ca să stârnească sentimente aprige și să răvășească hormoni în rasa opusă. Opționale: fustă foarte scurtă, cuplată cu un dres negru sau cu găurele mici, bluză cu decolteu în care încap cu generozitate trei somalezi, bluză fără spate, bluză cu dungi. De preferat este tunsoarea ”ot-cotor” cu părul drept, câțiva țepi în creștet, și o parte căzând pe lângă față, punând în evidență zâmbetul acela care bagă bărbații în banca de spermă. Accesorii: lanțul de la buzunarul drept până la nasturele pantalonilor, bucăți rupte de blugi, șuvițe roșcate la brunete, poate păr blond-43, poșetuță roz mititică și discretă sau una mai mare peste umăr.

2. Atitudine:

Nu poți fii cu adevărat special dacă nu ai o atitudine potrivită. Fetele trebuie să aibă mersul lor caracteristic, de fotomodel, să meargă pe o linie imaginară, chiar și când coboară pe scările rulante de la metrou, să stea cât mai țanțoșe și să aibă zâmbetul șugubăț în colțul gurii. La polul opus sunt fetele în blugi, care merg un pic cocoșate, în grupuri de două sau mai multe, ținându-se de mână nevinovate ca să facă băieții să se întrebe ”oare alea două sunt…?” și chicotind și râzând într-un mod atât de discret încât să fie sigure că le aud cei din jur. Ochi albaștri la duzină dacă se poate. Dacă nu, îi injectăm. Băieții trebuie să aibă o expresie facială de scârbă constantă asupra societății din care fac parte și ai cărei reprezentanți de seamă sunt, ei nedându-și sigur seama de asta. Privirea trebuie să spună în mod constant că ”i se rupe” și că dacă ar putea ar scoate acum, ÎN MOMENTUL ĂSTA, p**a să se pișe pe tine și pe toți cei pe care-i reprezinți tu, băi capitalistule. Anarhie – 1 leu bucata. Dacă umblă în grupuri, trebuie să fie cât mai zgomotoși și să facă lucruri ”panc-roc”. Totul ține de atitudine. Dacă sunt cu prietena, lucrurile nu se schimbă prea mult, doar că la despărțire, trebuie să o sărute prelung, ca să fie sigur că este văzut de toți cei din jur, apoi să se prefacă (virgulă) că pleacă, și după câțiva pași să se întoarcă, să alerge spre ea și să o sărute din nou (scenă reală, am fost martor). Ea se va topi instantaneu desigur. Procedeul se poate repeta de câte ori se dorește.

3. Concepții:

Nu mă laud cu felul în care gândesc, nu mă consider nici prea deștept, nici prea idiot. Dar totuși… ăștia parcă-s prea de tot nene! Spirituali și amuzanți, fiecare grup are măscăriciul lui, de care râd toți necondiționat și de care fac toți mișto. Se duc în turme la festivaluri gen Peninsula sau Stufstock, pentru că le place ”să fugă” de ai lor. Le place Trainspotting și l-a văzut fiecare de câte 10 ori. Nu învață prea bine la școală, doar cât să le fie OK. Merg în B-52, Club A sau Fire să mai prindă câte-un concert al vreunei trupe hardcore, care mai bagă la un moment dat una d-aia tristă de se refugiază fetele în brațele iubiților și plâng de li se-nroșesc sfârcurile. Hai băieți, nu ratați șansa, ce dracului!

 4. Locuri de baștină:

Printre locurile preferate sunt: KFC Romană, MC Unirea, în față la TNB și desigur, cum am putea să uităm de nelipsitul ”în față la MC de la Universitate”, unde debitul este atât de mare încât ai senzația că s-a dat drumul la robinetul de prostie.

Cum să fii particularizat când poți fii cu atâta ușurință diversificat??? Ce mai aștepți?

scrie un comentariu »