Pungute cu vise

“Întotdeauna” e un cuvânt lung, e numai bun de Spânzurătoarea: greşeşti o literă şi ţi se taie o mână, mai greşeşti una şi ţi se taie un picior, apoi dispari cu totul din grafic. Până acum jocul i-a înghiţit pe toţi. Mă întreb unde or fi ascunse mormanele de membre amputate, şi cum de nu le-a găsit nimeni. Mirosul de hoit trebuie să se fi impregnat peste tot: în haine, în iarbă, în borcanele cu dulceaţă ale bunicii . Poate că de sus chiar suntem nişte împuţiţi.  

Întotdeauna mi-a plăcut acest cuvânt. Iubi, tu ce simţi când auzi “întotdeauna”? Nu-ţi vine s-o iei la fugă? Întotdeauna oamenii fug de lucruri mai mari decât ei. Le e frică să nu fie striviţi- carnea e moale şi se zbate ca aerul în balon, dar pielea crapă mai uşor decât cauciucul. 

“Întotdeauna” ar trebui scos din dicţionar, pentru că nu poate fi explicat. Ar trebui editat un Dicţionar Explicativ al Cuvântului Întotdeauna, un maldăr interminabil de foi albe.

 Prefer să spun “te voi iubi mereu”.. “mereu” e mai scurt, şi dacă i-ai găsit vocalele ai şanse mari să duci jocul până la sfârşit. Pentru că.. am uitat să menţionez: un sfârşit există oricum, chiar dacă pierzi sau câştigi.

Ăsta-i unul fără un subiect anume (de parcă celelalte erau mai clare…).

Epu se plimbă pe câmp. Îi place să urmărească păsărelele care coboară în picaj ca să prindă râme din zbor. Se bucură pentru ele, dar și pentru râme, care au o viață de invidiat. Lui Epu îi place să alerge cât mai departe de vizuină, dar e nervos pentru că i-au legat „ăia” cu o sârmă piciorul stânga spate și acum parcă ar avea frână pe toate roțile. Epu reușește să se mai dezlege din când în când, dar Păpă trage de el mai mai să-i rupă piciorul legat. Că Păpă vrea tot câmpul pentru ea, dar Epu e cam leneș.

Introducere: Au băgat ăştia luminiţe la fântânile de la Unirea.

Cuprins: Bă băieţi, să ne facem înţeleşi. Nu ne place să ne scăldăm nici în mlaştină (poate unora…), nici în sânge (deşi ar fi o experienţă de neuitat), nici în elefanţi (!?). Deci nu ne place sacâzul vostru, da?! Pentru mlaştini mă gândeam că o călătorie prin Deltă ar fi o soluţie. Nu e chiar tot aia, dar merge… Cu sângele e simplu, ne sunăm prietenele pe la sfârşitul lunii, iar elefanţi se găsesc pe toate drumurile. Că noi v-am făcut pe voi, pielarilor. Din noi vă luaţi voi nurca şi sticluţa. Dacă vrem putem să alergăm găini prin orăşelul copiilor şi voi nici nu vă daţi seama. Da’ oricum nu stau găinile după noi să le alergăm. Că dup-aia le târâm prin cereale şi le băgăm cu mâna în gură când stăm la masă în Mall ca să socializăm.

Din ciclul de activităţi preferate românului sâmbata după-amiaza se prezintă într-o poziţie fruntaşă mersul în parc, urmat îndeaproape desigur de către mersul la Mall (cu găinile aferente). Musai să se petreacă această activitate cu tovarăşii. Se aşează câte zece pe o bancă, scot vreo 3 telefoanele din buzunar şi răsună verzişori, poate chiar şi inamici din difuzoare. Mai face câte unul un spirit, încep să râdă toţi şi prietena îi sare de gât fericită că ubitul este aşa de amuza(n)t. Nu lipsesc pozele “iola”, că evident unul are aparatul cu 4 megapixeli (adică cum adică? ăştia-s de fapt nişte pixeli mai mari? da’ ce-s pixelii?) şi zoom “mare” la el. Mai trec pe lângă un moş şi fac o glumă pe seama lui şi râd până şi peste 2 luni de cum i-au zis-o ei cadavrului. E adevărat că unii senili chiar o merită, dar asta-i altă mâncare de peşte. Bă ăsta-i un vis urât, clar.

Încheiere: Mamă ce-a căzut bab-aia! (de la tata citire)

Iubitule, vezi că-ţi ies melci pe gură!

Şi ochii-ţi sclipesc ca două acadele linse

Şi-n crengile tale spre mine întinse

Va creşte un cuib.